Nobel pentru literatură 2022: Nume mari sau iluștri necunoscuți. Ce trebuie să știi despre prestigiosul premiu

Nobel pentru literatură 2022: Nume mari sau iluștri necunoscuți. Ce trebuie să știi despre prestigiosul premiu
Publicat: 05/10/2022, 10:59
Actualizat: 05/10/2022, 11:27

Academia Suedeză va anunța, joi, laureatul de anul acesta al premiului Nobel pentru literatură și, ca în fiecare an, apare întrebarea dacă va alege autori consacrați sau, din nou, scriitori mai puțin cunoscuți la nivel global, precum Louise Glück, în 2020, și Abdulrazak Gurnah, în 2021.

Criticat și uneori controversat, premiul Nobel pentru literatură ar putea surprinde încă o dată anul acesta, deoarece pare a fi hotărât să scoată autorii din umbră. Poeta americană Louise Glück și romancierul britanic de origine tanzaniană Abdulrazak Gurnah au fost autori puțin traduși și foarte puțin cunoscuți, inclusiv în cercurile editoriale, subliniază Le Figaro.

Academia Suedeză se recuperează dintr-o criză lungă, după un scandal #Metoo în 2018 și decernarea unui controversat Nobel în anul următor scriitorului austriac Peter Handke, cu poziții pro-Milosevic.

„Academia este acum în mod evident preocupată de imaginea sa în ceea ce privește diversitatea și reprezentarea genului, într-un mod cu totul diferit decât înainte de scandalul din 2017-2018”, a declarat Bjorn Wiman, șeful departamentului Cultură al cotidianului suedez Dagens Nyheter, pentru AFP. 

Criticată pentru lipsa de diversitate în alegerea laureaților, Academia a înființat în 2020 un nou grup extern de experți în diferite domenii lingvistice. 

Doar 16 scriitoare au primit premiul Nobel pentru literatură

Noua abordare incluzivă a Academiei poate fi de bun augur pentru americanca Joyce Carol Oates, franțuzoaicele Annie Ernaux și Maryse Condé sau canadianca Margaret Atwood, considerate favorite la prestigiosul premiu.

De la înființarea premiului, 16 femei au fost distinse cu prestigiosul premiu literar, prima fiind scriitoarea suedeză Selma Lagerlöf, în 1909.

Pe site-urile de pariuri, francezul Michel Houellebecq, un nume vehiculat frecvent, este în prezent considerat favoritul. Este urmat în top de poeta canadiană Anne Carson, dar și de Salman Rushdie, victima unei tentative de omor în august. Abia în 2016, Academia Suedeză, dornică de mult să pară neutră, a denunțat fatwa care îl vizează pe autorul britanic în Iran, spre supărarea câtorva dintre membrii săi.

Printre numele obișnuite care mai circulă printre favoriți sunt kenyanul Ngugi Wa Thiong’o, maghiarul Laszlo Krasznahorkai, americanii Thomas Pynchon și Don DeLillo, norvegienii Jon Fosse și Karl Ove Knausgaard, franco-marocanul Tahar Ben Jelloun, croata Dubravka Ugresic.

Câteva aspecte despre premiul Nobel pe care trebuie să le cunoști

Premiile Nobel au fost acordate pentru prima dată în 1901, fiind instituite de Alfred Nobel, un inventator, chimist, scriitor, inginer și om de afaceri. Nobel s-a născut în Suedia, în 1833 și mai este cunoscut, printre altele, drept inventatorul dinamitei, patentată în 1867 și care a stat la baza averii sale uriașe. Alfred Nobel a murit în 1896, după ce își patentase 355 de invenții, inclusiv cele legate de cauciuc, piele și mătase sintetice.

În testamentul semnat la Paris, pe 27 noiembrie 1895, el a specificat că averea sa va fi împărțită în cinci, pentru a fi folosită la decernarea unor premii în beneficiul umanității, din domeniile: fizică, chimie, fiziologie/medicină, literatură, pace. 

Anul acesta, valoarea cecului pentru fiecare premiu Nobel se ridică la  10 milioane de coroane suedeze (aproximativ 923.000 de euro).

Premiul Nobel pentru literatură în cifre

  • Premiul Nobel pentru literatură a fost decernat de 114 ori, unui număr de 118 laureați, din 1901.

  • Premiul a fost dublu decernat de patru ori, în 1904 (Frédéric Mistral, José Echegaray), 1917 (Karl Gjellerup, Henrik Pontoppidan), 1966 (Shmuel Agnon, Nelly Sachs), 1974 (Eyvind Johnson, Harry Martinson).

  • Premiul nu a fost decernat la șapte ediții: 1914, 1918, 1935, 1940, 1941, 1942 și 1943.

  • Cel mai tânăr laureat al premiului Nobel pentru literatură este Rudyard Kipling, care avea 41 de ani când l-a primit.

  • Cel mai în vârstă laureat este Doris Lessing, la 88 de ani.

  • Nimeni nu a primit premiul de două ori.

  • 16 femei au primit trofeul.

  • Doi scriitori au refuzat trofeul: Boris Pasternak, în 1958, pentru că a fost forțat de autoritățile ruse, și Jean-Paul Sartre, în 1964.

  • După 1974, a fost stabilit ca premiul să nu mai fie decernat postum, decât dacă decesul se produce imediat după anunț.

  • Winston Churchill a câștigat premiul Nobel pentru literatură – nu pace – în 1953.

Foto: Profimedia Images


CITEȘTE ȘI:

Premiile Nobel 2022: Alain Aspect, John F. Clauser şi Anton Zeilinger au câștigat premiul pentru fizică

Premiul Nobel pentru Medicină 2022 a fost câștigat de suedezul Svante Paabo

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Temperaturi atipice în următoarele patru săptămâni. O iarnă cum n-a mai fost de mult
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Al doilea vaccin împotriva variolei maimuței, aprobat de OMS